Buen camino, peregrino!

Dacă crezi că Camino te cheamă poți afla experiența mea pe parcursul celor 21 de zile de mers, pe ruta franceză, a celui mai vechi traseu de pelerinaj din Europa. Fiind un an special, post Covid-19, cu situații incerte, granițe închise, măsuri de siguranță aplicate, drumuri pustii, albergue municipale, parohiale și chiar private (unele, bineînțeles) închise, avioane rămase la sol și astfel zboruri anulate și multe anulări de planuri, am realizat împreună cu soțul meu că este cazul să ne mobilizăm și uite așa am parcurs cei aproximativ 840 de km de la Pamplona la Santiago de Compostella. Poate te întrebi cum am realizat lucrul acesta în doar 21 de zile, deși de obicei ai nevoie de o perioadă mai îndelungată de timp ca să parcurgi acest traseu, aproximativ 35-40 de zile, ei bine, pură îndrăzneală, lipsa locurilor de cazare deschise, unde puteam sa înnoptăm, dar și împinși de dorința de a ajunge la destinație fără probleme. Bineînțeles apărut diverse probleme și temeri pe parcursul acestei aventuri dintre care am fost opriți de poliție și frica de a nu ne mai putea întoarce în țară (din cauza închiderii granițelor României) și altele o să vi le povestesc în următoarele zile de Camino.

Marcajul universal turistic

Desigur poate nu știai, dar sunt o persoană cu dizabilități, paraplegie după o leziune medulară (sau în termeni mai puțini medicali cauzează lipsa utilizării picioarelor), ceea ce de multe ori a dus la necesitatea ajutorului de la soțul meu, în majoritatea etapelor traseului, chiar dacă acesta a fost făcut cu un hand bike atașat scaunului rulant (cool, huh?).

Deci revenind la problema principală a acestui an, Covid-19, avioanele nu zboară, ce ne facem? Asta a fost în gândul nostru încă de la sfârșitul lunii martie, când ni se anulase primul zbor. Aia să fi fost problema, s-au mai anulat de două ori, când am spus stop și am luat decizia impulsivă de a ne lua bilete de autocar. Fain, nu? 36 de ore petrecute într-un autocar fără prea multe posibilități de a coborî, accesibilitate, nuuuu. Am optat ruta Baia Mare- Zaragoza, noi fiind maramureșeni și dorind de mult timp să ne scăldăm ochii în frumusețea catedralei Virgen del Pilar. Ciudat a fost că înainte să intrăm în catedrală, am intrat din întâmplare într-o biserică închinată Sfântului Iacob (la fel ca și catedrala din Santiago), mi s-a părut o coincidență magică, care mirific face ca povestirea noastră să capete o tentă ciclică. De aici tot în autocar spre Pamplona (că tot vorbeam de ciclic), deoarece Saint-Jean du Port, locul obișnuit de începere a pelerinajului era închis. Nu pot să mă exprim clar, sau să descriu în cuvinte ceea ce am simțit când am primit prima ștampilă pe credencial (pașaportul pelerinului) în catedrala Pamplona.