Bună dragilor, se pare că vârsta își spune cuvântul, iar am uitat să vă povestesc ceva! Pe traseul nostru dintre minunatele sate, când totul se pune monoton și devine neinteresant, de fiecare dată vine cineva să ne înveselească inima.
De data aceasta ”îngerul” venit să ne scoată din monotonie e Jose, un ”chico” spaniol, ce locuiește în Germania și poartă în suflet Camino, el a venit pe bicicletă din Germania și pedalează întreg Camino și dacă nu va avea probleme se va întoarce tot pe bicicletă în Germania. Jose se dă jos de pe bicicletă pentru a ține pasul cu noi și pentru a ne ține companie o părticică al traseului. Din vorbă în vorbă ne povestește că a fost în România și cu regret ne spunea că nu a ajuns să o vadă pe toată.
Etapa de astăzi continuă ca și cea din ziua precedentă trecând prin zone rurale și intersectând mici sate. În prima jumătate a traseului, plecând de la 350 de metrii altitudine, se ajunge la 725 de metrii altitudine, după Hospital da Cruz.
Am ajuns destul de ușor în Palas de Rei, trecând prin imense păduri de castani. Având rezervare la un albergue constatăm că este total inaccesibil cu foarte multe scări, așa că hotorâm să căutăm altceva. Găsim în cele din urmă un alt albergue, dar din cauza Covid-19 albergue-le propriu-zis nu este deschis, așa că ne luăm o cameră.
Toată această etapă, pentru mine este foarte obositoare, dar nu din punct de vedere fizic, ci psihic, deoarece trecând prin mutle sate mici ce nu aveau baruri și restaurante, nu aveam unde să merg la toaletă. Am ajuns în jurul amiezii, era chiar ora 14, când am terminat procedurile de cazare, iar restul zilei nu facem altceva decât să ne odihnim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu