Uitasem ieri să vă povestesc o întâmplare, după ieșirea din Samos, mergând plictisiți și totuși admirând frumoasele păduri de stejar și castan, la un moment dat ne întâlnim cu o pelerină care se întorcea de la Santiago tot pe jos.
Printre altele am avut o legătură cu doamna când am putut simpatiza cu trăirile ei din timpu pandemiei. Am avut un deja-vu și parcă m-am întors în timp acum 8 ani, la câteva luni de la accidentul meu, când au fost luni întregi de nu am văzut razele soarelui, decât prin geam.
Poate vă aduceți aminte cei ce mi-au citit „Povestea”, pe atunci locuiam cu familia într-un apartament, la etajul 2 fără lift, iar pentru a ieși afară era nevoie de o adevărată aventură. Probabil de aici mi se trage dorul de ducă, dar și încăpățânarea mea de a motiva alți oameni să călătoarească, chiar dacă la început cu frică sau rușine, dar apoi pot să garantez că se merită.
Să revenim la ziua de astăzi, totul decurge liniștit până ajungem la albergue din Portomarin, când vrem să facem cazarea, observam că nu avem niciunul actele de identitate. Înnebuniți desfacem tot bagajul pentru a le căuta și nu înțelegem cum sau unde le-am putut pierde, deoarece tot timpul le țineam în borsetă, iar celălalte lucruri erau toate la locul lor. Derulând firul zilei precedente ne dăm seama că ultimul loc în care le-am folosit a fost la recepția pensiunii din Sarria. Verificăm dacă sunt acolo, iar domnul de la telefon ne spune că uitase să le scoată din xerox și să ni le înapoieze. Domnul se oferă să ni le trimită pe un taxi, ca să nu mai fim nevoiți să ne întoarcem după ele, neatenția ne-a costat 25 de euro.
Fiind singurii pelerini din albergue iarăși, patronul ne lasă să folosim bucătăria, să ne facem mâncare și cafea, chiar să folosim tacâmurile și farfuriile din albergue. Patronul albergue-lui ne spune că în fiecare zi la ora 19:00 se ține slujbă pentru pelerini la biserca Sf Nicolae. Spre surprinderea noastră se adună aproximativ 30 de persoane la biserică, foarte drăguți au fost preoții care la sfârșitul slujbei, s-au oprit să vorbească doar cu noi.
O senzație plăcută îți încălzește inima, fiind străin la mii de km depărtare de casă, când cineva îți spune că ești o persoană cu un dar și o misiune specială. Totul este divin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu