Dorință

        Nu vreau să descriu sistemul medical din România , îl cunoaștem toți, cu bune și rele cu plusuri și minusuri, tot ce vroiam era să ajung acasă , la familia mea , la copilașii mei, deoarece îmi era scârbă de acest sistem dar  și îmi era rușine că făcusem parte din el.

       Totul se învârtea în jurul banilor, al atențiilor și a altor atenții.

        După sase săptămâni de spitalizare pe 5 decembrie semnez hârtiile de externare , nu mai rezistam psihic într-un spital, nu mai suportam sa stau întinsă într-un pat și să-l vad pe Vasi (asa se numește soțul meu Vasile)  cum se chinuie lângă mine, dormind pe scaune sau cu mine în pat când era prea obosit și trezindu-se din două în două ore pentru a-mi schimba poziția.

      Deși nu mă puteam mișca iar soțul meu era foarte obosit stând în spital cu mine 24 de ore din 24 de Sfântul Nicolae ajungem acasă cu cadouri pentru copilași

       Nu pot sa va explic modul în care a reușit să mă ducă în casă soțul meu împreună cu un vecin       ( locuiam într-un apartament de bloc la etajul al doilea:)) ).


      O noua filă de viaţă se deschide , o nouă etapă de viaţă prinde aripi.