Ziua 1- 25.06.2020 - Pamplona, España

    Unde rămăsesem? Ah da, după prea multe ore de stat în autobuz, o zi în Zaragoza și din nou în autocar până la Pamplona, am devenit oficial pelerini după obținerea primei ștampile pe credencial în catedrala din Pamplona. 

Credencial-Pamplona

    Ce emoții! Doamne, retrăiesc clipa în fiecare zi și mă minunez de ce am reușit în acea zi. Dar să trecem mai departe cu povestea noastră, după primirea ștampilei ne gândim să nu zăbovim prea mult în oraș și să începem Camino chiar în aceeași după-amiază, dar ce să vezi!? Încercând să iesim din întortochiatul centrul vechi al  Pamplonei, pierdem din ochi însemnele rutei (marcajele specifice ale Camino, la care vă las poză mai jos), pierdem timp prețios, dar reușim în cele din urmă. Părăsim orașul, traversând parcuri, multe străzi, trecem pe lângă imensul campus universitar și încet, încet ne îndreptăm spre Alto del Perdon, fără să ne dăm seama de ce ne așteaptă. 

Marcaje specifice Camino

După o mică pauză în Cizur Menor și o fugă la farmacie pentru a ne lua magneziu, suport pentru inimă și mușchi ne îndreptăm spre o zonă mai muntoase ce culmină cu însuși Alto del Perdon, fără să știm și fără să ne spună nimeni ce fel de teren vom întâlni, înaintăm cu greu pe drumul pietros ce străbate întinsele lanuri de cereale.

    Dar se pare că natura încă de la început ni se împotrivea: o furtună monstruoasă iscată de nicăieri ne prinde aproape de culme. Trei ore de stat sub un nuc fără posibilitatea de a avansa sau de a ne întoarce, uzi, înfrigurați și speriați desigur, avansăm până Zariquiegui pentru a ne petrece noaptea, dar din păcate cele 2 albergue (adăposturi pentru pelerini) erau închise din cauza Covid-19. Fără posibilitatea unui acoperiș deasupra capului căutăm loc în satele următoare, răsuflăm ușurați când în Uterga găsim un albergue deschis. Problema era cei 5 km ce îi mai aveam de parcurs până acolo, trebuie să ne aducem aminte că încă ploua și deja era 21 seara, dar ni se ivește o salvare, gazda, patronul acelui albergue ne chemase un taxi. Și uite așa dragi cititori am încheiat prima zi de Camino, o zi grea, plină de aventuri și emoții, nu pot să vă spun de câte ori ne-am întrebat în ce ne-am băgat și dacă are sens să mai continuam. O chestie pe care am remarcat-o încă din prima zi de Camino, din perspectiva a 2 oameni cu nu prea mult exercitiu fizic, este să îți asculți corpul și inima, se mai poate? Fiți atenți la sfaturile primite de la localnici (noi primisem avertizări de la bătrânii satului că urma o furtună, dar semnele erau contradictorii așa că am ignorat avertizăriile). Cu cât mai multă apa, cu atât mai bine. 

    Sunt o persoană cu dizabilități și deși foloseam un hand bike și mă pregătisem oarecum mintal și fizic de exercițiu pot să zic că nu eram pregătită, nu se compară cu ce întâlnești în lumea reală, fiecare piatră mi se împotrivea și bineînțeles urcatul unui munte depășea exercițiile mele fizice de acasă. 

    Așa că dragilor continuăm curând cu ziua a doua din aventura noastră. Până data următoare pace și liniște!

Y buen camino, peregrino!

Catedrala din Pamplona

Pamplona