Din discuțiile cu ceilalți pelerini rămânem cu impresia că etapa de astăzi este doar coborâre, dar ce să vezi, surpriză! Chiar la început, la ieșirea din localitate, până la crucea de fier este o urcare accentuată și se ajunge la 1505 m, după care urmează coborârea la Ponferrada.
Un sentiment de reușită și bucurie îți înfășoară inima când ajungi la poalele crucii. Câți oameni și-au adus suferințele, bucuriile, dar și întreaga viață prin pietrele lăsate la baza ei.
Deși eram veseli, o umbră ne acoperă sufletul. Ce lăsăm noi acolo? Pietrele ce le adusesem special din România, pietrii de cuarț alb din M-ții Țibleșului, le pierdusem împreună cu credențialul lui Vasi în furtuna de pe Alto del Perdon. Un zâmbet mi se infiripă pe buze, aveam legat la micul meu ghiozdan roz un tricolor. Nu era destul de mare pentru al putea infășura în jurul lemnului crucii, dar era suficient pentru al putea lega de banda adezivă ce înfășura crucea, probabil nu e mare lucru, dar era pentru noi și pentru toți românii, care își doareau să ajungă, dar nu pot, poate astfel va fi mai ușor.
După câteva momente de liniște și pace sufletească, ne pornim din nou la drum spre Ponferrada.
Având iarăși probleme cu găsirea cazării, nu răspundea nimeni la telefon, nu avem de ales decât să plecăm mai departe până la Camponaraya. Albergue nu sunt deschise, așadar ne luăm o camera, suntem din nou singurii pelerini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu