Ne pornim dis de dimineață la drum, când încă e întuneric pentru a putea parcurge cei 15 km până la O Cebreiro.
Se spune că este etapa regină, ce îți rămâne întipărită în minte deoarece această etapă are cea mai grea urcare a drumului francez, de pe teritoriul Spaniei. 12 kilometrii de urcare continuă cu o diferență de nivel de 660 de metrii altitudine nu par totuși așa mult, însă în aceștia ultima parte de 5,7 km de la Herrerias la Laguna de Castilla au o diferență de nivel de 480 de metrii.
Urcarea din punctul meu de vedere a fost chinuitoare datorită faptului că în niciunul din satele de pe traseu nu avem de unde cumpăra apă, iar cișmelele aveau avertizări de apă nepotabilă. Abia în Laguna de Castilla găsim deschis un bar și reușim să ne cumpărăm. Cu pași mici și foarte mici parcurgem traseul anevoios, încercând să ne încurajăm unul pe celălalt.
Mâinile mă dor enorm, Vasi abia respiră, dar nu ne dăm bătuți. Din mesteacăn în următoarea curbă, sau de la anumite flori la următorul stejar, cumva reușim să ajungem pe platou. Priveliștea e vindecătoare, iar minunatul sat de munte este încântător.
E ora prânzului, ne așezăm pe terasa unui restaurant, mâncăm pinchos și apoi platouri combinate și amestec de embutidos, ne delectăm cu o cafea și ne pornim din nou la drum. Albergue municipal din O Cebreiro este închis, așa că am făcut rezervare în Fonfria.
Pentru că eram foarte obosiți mergem pe traseul de biciclete, pentru a ne ușura coborârea.
Într-o intersecție unde noi trebuia să o luăm la dreapta, nu observăm marcajul din cauza unei motociclete așezăte fix pe acesta, la care lucrau doi băieți. În necunoștință de cauză mergem înainte vreo 2 km până ce o doamnă dintr-un taxi se oprește să ne anunțe că mergem în direcția greșită și trebuie să ne întoarcem. Stupefiați ne credem într-un coșmar, pentru că noi coborâsem, ceea ce însemna că trebuie să urcăm înapoi. Încet ajungem la marcajul inițial, unde observăm cu greutate săgeata aproape ștearsă de pe asfalt.
Obosiți, cu apa pe terminate, din nou, urcăm el Alto de San Roque și el Alto do Poio fără vlagă. Ajungem în Fonfria, spre surprinderea noastră suntem doar noi pelerini și un cuplu german în imensul albergue. Pentru prima dată la cină ne luăm meniul pelerinului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu